Pasagerii au fost debarcați și toată lumea a fost verificată complet, la fel ca întregul avion. Deoarece nu a fost găsit nimic suspect, avionul a decolat în cele din urmă spre Dubai la ora 22:06 GMT. "Am fost percheziţionaţi amănunţit şi am fost obligaţi inclusiv să ne descălţăm", declară un călător pentru Greek Reporter.
Nu e un junk food. Iei, prăjeşti, amesteci şi haleşti. Sînt multe ingrediente care dospesc acolo, multe condimente care-şi amestecă efectul pînă cînd îţi e greu să distingi aroma fiecăreia. Un lucru e clar. Dinamo nu s-a speriat de diversitate. Arată, într-un fel, ca un Turn Babel, dar unul al valorilor.
În primele nouă luni ale acestui an, compania de stat Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 3,5 miliarde lei, cu 37,4% mai mare decât anul trecut, deși a vândut cu un sfert mai puțin energie, arată datele publicate de acționarul Fondul Proprietatea și citate de Economedia.
Un război pierdut", spune preocupat un rus, care la începutul conflictului era "încântat şi mândru" de ţara sa. "Că sunt pentru sau împotriva operaţiunii (militare în Ucraina), toţi sunt îngrijoraţi pentru viitor", rezumă un neurolog din Moscova, care la rândul său a remarcat o creştere cu un sfert a numărului
Doresc sa obtin un sfert din numarul 24. La cat trebuie impartit numarul 24 pt a obtine un sfert ? La 3 sau la 4 ??/ Multumesc. Sus. tata2008 4:52 pm george malon scrie:Doresc sa obtin un sfert din numarul 24. La cat trebuie impartit numarul 24 pt a obtine un sfert ? La 3 sau la 4 ??/ Multumesc. Ora este UTC UTC;
Romanii platesc intr-un an rate pentru creditele luate de la banci cat un sfert din totalul veniturilor salariale Cum veniturile salariale ale romanilor sunt de aproape 19 mld. euro (anual), reiese ca volumul ratelor la credite este de circa 5 miliarde de euro. Aceasta inseamna ca, pe medie, fiecare persoana care are contractat un credit
3Z30.
cat inseamna un sfert