Povestea mea daca as putea spune așa, a început pe 5 ianuarie, era într-o duminica, când soția mea mi-a spus ca vrea sa ne desparțim! Inima mi-a luat-o la trap iar singurele fraze care am putut sa le zic au fost „de când te-ai gândit tu la așa ceva?" la care ea raspunde „cam de-o luna!" iar eu sub efectul momentului am raspuns „bine, faci ce vrei", cuvinte care le regret și acum.
19 semne că soțul/soția te înșală 1. Instinct - Dacă începi să găsești scuze pentru soțul/soția ta sau că încerci să te convingi că nu te înșală, e un semn. Ce te-a făcut să crezi că partenerul tău te înșală în primul rând? Dacă intuiția îți spune că se întâmplă ceva, ai încredere. 2.
Iertați o dată, dacă simțiți că este cazul. Dar dacă soțul abuzează de iertarea dv. nu este deloc în ordine. Nu permiteți să fiți în situația în care iertarea devine un obicei frecvent. Deja de la a doua greșeală, înseamnă că acesta îi este comportamentul și că nu se va schimba.
Bineinteles Alin ca infidelitatea nu e o solutie atunci cand relatia nu merge. Din pacate insa pentru unii pare a fi ceva mai simplu decat sa apeleze la terapia de cuplu. Pe de alta parte este dovedit ca 'inselatul NU este consecinta unui instinct primar al persoanelor cu creier nedezvoltat!'.
Deci, ce faci cand afli ca sotia ta te-a inselat sau te insala? Infidelitatea este unul dintre cele mai dureroase lucruri prin care trebuie sa treci intr-o relatie. Tradarea increderii, ranirea, furia, sentimentul ca ai esuat cumva sau ai condus-o la asta - toate acestea sunt chinuitoare de experimentat si nu ceva pentru care te poti pregati cu adevarat.
Ce să faci atunci când te-a înșelat soția sau iubita Ai grijă la manipulările ieftine Cum este important să termini o relație când ai fost înșelat „Da, dar avem copii, nu este așa de ușor să o părăsesc!" Ce se întâmplă atunci când acorzi a doua șansă „Da, dar a fost și vina mea pentru că…"
x0NzOy.
ce faci cand te inseala sotia